iubirea sentiment puternic

Iubirea este un puternic sentiment de simpatie, de admirație. Conform DEX iubirea este o afecțiune intensă pentru cineva sau pentru ceva. Chiar și la o simplă căutare pe google a cuvântului iubire, vei constata că majoritatea articolelor, informațiilor te conduc spre aceeași formă a iubirii: iubirea pentru o persoană, iubirea pentru cei din jur.

Cu toate acesta, dacă te rog să îmi scrii în comentarii o definiție a iubirii, îmi vei vorbi despre aceasta din perspectiva experiențelor personale, din perspectiva principiilor, credințelor tale. Mi-ai spune, probabil, cât de importantă e iubirea pentru tine. Te-ai referi la iubirea pentru partener/parteneră sau la cea pentru copilul tău/copiii tăi… E posibil, chiar, să te gândești la iubirea pentru semeni sau pentru natura, pentru animale. Îți vei alege, cu siguranță, cuvintele în funcție de trăirile pe care le ai în acest moment. Vei defini iubirea ca pe un sentiment minunat sau ca pe o sursă de atragere a energiilor negative provenite din dezamăgiri, trădări… Ce înseamnă asta⁉️ Simplu… Modul în care „privești” iubirea este influențat, în mod direct, de experiențele tale de până acum. De valorile pe care le ai. De trecut și de prezent.

Totuși, cum putem să definim iubirea?! Cum putem asocia acest sentiment cu ceilalți, cu natura, cu orice din exteriorul nostru?! Cum putem avea pretenția de a primi iubire, când nu cunoaștem iubirea de sine?!

Gândește-te! ?Dacă cei din jur te-ar iubi atât cât te iubești tu?! Ce părere ai avea?!
Mai mult… cum ar fi ca în momentul când auzi cuvântul iubire, gândul tău să se îndrepte, automat, către propria persoană, către iubirea de sine, care să te ajute să ai relații armonioase cu cei din jur?

❤️De ce este importantă iubirea de sine? De ce este important să te cunoști bine și să te accepți în primul rând pe tine? Pentru că astfel vei trăi în armonie cu tine. Astfel vei cunoaște, cu adevărat, și iubirea pentru ceilalți, pentru tot ce se află în exteriorul tău.

Când exersezi iubirea de sine, ești tu însuți, în fiecare moment. Îți exprimi gândurile fără a te gândi cum te percep ceilalți. Găsești resurse de automotivare. Ai încredere în tine și în ceilalți. Ești deschis atât față de tine, cât și față de cei din jurul tău.

Iubirea de sine este cea mai valoroasă formă a iubirii. Meriți să o primești cu brațele deschise în viața ta. Datorită ei devii autentic și cunoști armonia interioară.

?Drumul parcurs până la cunoașterea și exersarea iubirii de sine este sensibil și dificil. Te confrunți cu vulnerabilitățile tale, cu fricile pe care le ai.

Iubirea chiar este un sentiment puternic! Aș putea spune că este una dintre cele mai importante valori personale.

Permite-ți să ieși din zona de confort! Permite-ți să mergi spre iubirea de sine și să trăiești în armonie cu tine! ❤️ Meriți asta!

Identifică sursele pentru o comunicare eficientă și o relaționare de succes

Acum ai șansa de a participa la acest Mastermind ce reunește 10 persoane dornice de schimbare.

Nu există răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *